Peste lacrimi de necaz,
Pe sub flăcări de speranță,
M-am oprit într-o balanță
Între dragoste și haz...
Mâine plec... Se scurge timpul...
Nu mai simți nimic acum...
Am rămas doar eu și vântul,
Amintiri ce-acum sunt scrum...
Și stau... Și-aștept în gară
Un ultim tren spre nicăieri.
De-ar îngheța totul în „ieri”...
Of, iubire dulce-amară...
Bagajele mă trag în jos...
Sunt încărcate cu durere.
Mă simt așa neputincios,
Uitat, lăsat să spere...
Că voi privi, cu ultim trac
Peste umăr, înapoi...
O siluetă-n depărtare
Ce-aleargă într-o doară... tare...
Să prindă trenul făr' de care
S-ar sfărâma iubirea-n noi...
Dar nu... Nu văd nimic în zare...
Doar simple stoluri de tăcere.
Mă-ntorc și fac doi pași cu iritare,
Mă urc într-o banală deviere...
2 comentarii:
epidemie de cuvinte... frumoase randuri..
Multumesc!
Trimiteţi un comentariu