Cum te doresc, femeie, și-s ca un măr uscat,
Ce-și varsă crengile spre nemilosul pântec...
Vino! Trezește-mă din visul tău c-un sărutat,
Și haide să-nchinăm iubirii un descântec...

Cum te doresc, femeie, și cum te vreau...
Să-ți rup veșmintele ce-ascund morbid plăcerea...
În trupul tău s-aprindă draci care dormeau
Iar mintea ta să recunoască-n drept trădarea.

Cum te doresc, femeie, acum ești doar a mea...
Iar trupul tău compus din mii și mii de versuri
Emană potolit arome dulci... ca de cafea...
Ce pielea mea le simte-n mii și mii de mersuri...

Cum te doresc, femeie, și-mi cazi domol pe braț
Asemeni unei frunze ruginite-n toamnă...
Văpaia dintre noi ne lasă făr' de glas...
Dorința de plăcere ne condamnă..!

Atât de dulce ești, nebuno,
Că le ești dragă tuturor,
Cunosc femei ce după ochii
Și după zâmbetul tău mor.

Femei frumoase și copile
Te-ar îndrăgi, te-ar săruta.
Tu ai iubirea tuturora ­
Și numai eu iubirea ta.

Un farmec blând de fericire
Tu răspândești oriunde-i sta ­
Ești fericirea tuturora
Și eu sunt fericirea ta.

De râzi, se desprimăvărează,
Învie totul unde-i sta,
Căci tu ești viața tuturora
Și numai eu viața ta.

De dragul tău și flori și oameni
Și stele să trăiască vor.
Pe mine mă iubești tu numai
Și numai eu doresc să mor.

Mihai Eminescu



Gonești din nou la pas mărunt,
Să-împrăștii iar balsam de vise...
Să treci neînfricată prin ușile închise,
Ca să-mi preschimbi tu griul în cărunt...

Azi pentru tine nu mai sunt!

Din când în când mai bate-n mine dorul,
Și îi răspund că ai plecat, că nu mai ești...
Plecarea ta a smuls ecoul din povești...
Și-ai subjugat în cântec viitorul...

Din când în când sărutul tău m-aleargă
Prin lanuri de lalele și de maci...
Mă-mbată, mă izbește de copaci...
Mă otrăvește și m-aruncă-n marea-i largă...

Din când în când privirea ta mă cată,
Și-o simt cum mă urmărește pe ascuns!
Parcă sădește inocență-n nepătruns,
În mrejele-i de cristalin căprui mă-nhață...

Din când în când pe sânul tău adorm,
Și te cuprind cu mâinile ca-ntr-un corset...
Inima ta îmi șoptește câte un verset,
Pe ritmul unui calm diform...



...to be continued...

Și-ai să mă uiți -
Că prea departe
Și prea pentru mult timp pornești!
  Și-am să te uit -
Că și uitarea e scrisă-n legile-omenești.

Cu ochii urmări-vei țărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Și ochii-ți lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare;
Iar eu pe țărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Și-nțelegând că mi-ești pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Și versul meu
L-o duce poate vreun cântăreț până la tine,
Iar tu -
Cântându-l ca și dânsul,
Plângându-l, poate, ca și mine -
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Și-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Și când din ochi lăsai să-ți pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

Ion Minulescu





Îmi ești în vis, în gând și pretutindeni...
O umbră rece într-un alb decor,
O amintire cu parfum amețitor...
Ce-mi tulbură poemul de asemeni...

Mi-alergi prin corp ca un fior
Și lași în mine fluturi să se zbată...
Croiești din clipe dulci un aprig dor,
Iar timpul parcă-și pierde a lui durată...

Pe buze încă port acea dulceață...