Mă pierd în ochii tăi ca-n întuneric!

De fiecare dată când te văd,

În mine izbucnește un prăpăd

Ce-mi țese sentimentele isteric...

Mă pierd în ochii tăi întotdeauna...

Sunt singur... rătăcesc și-aștept să vii..

Caii trec prin mine herghelii...

Când mă privești, îmi e totuna!

Mă pierd în ochii tăi ultima oară!

Izvor de patimi înecate-n vin...

Ce mă cuprind... Mă-mbată cu puțin,

Mi-agită sufletu-n venin,

Și ultima bătaie mi-o omoară...

M-apropi-ncet... tiptil... sublim...

Cu inima-ntr-un colţ de suflet...

Păşesc pe-acelaşi drum meschin,

Ce iar mă duce în declin...

Şi poate-n incomplet...

Sunt prins în visul tău ciudat,

Şi nu vreau să găsesc scăpare!

Pe vasul meu mă simt pirat...

Că sunt un prost? M-am resemnat!

Dar încă mă mai doare...

În dimineața iubirii fără cuvinte,

Când numai privirile noastre vorbeau,

Când numai taina aducerii-aminte

Și visul din urmă contau...

... te chem frenetic, iubire totală,

Al meu trup, cu-ardoare, să-l îmbrățișezi,

Să dai aromă dulce-amară

Sărutului fraged în care crezi.

Un tot unitar e dragostea care...

M-atinge, mă-ndeamnă, mă cheamă la ea,

Cioplită în cuart, far' de-asemănare...

De-așa o iubire, nu m-aș sătura!

de Iulia Andrea Nagy

În vânt o umbră se mai vede
Ce-n gânduri și vorbe nu crede
Și pasu-i calcă apăsat.
Privirea-i vede...nepăsat.

Vede cum pleacă neîmpăcat,
Cum doi aștrii s-au certat...
Cum chipul ei în ochi a stat
Privirea-i vede...nepăsat.

Vede cum trece printre ele
Rostite, ele, vorbe grele
Cum prăpastie-au creat
Privirea-i vede...nepăsat.

Însă ea tot se depărtează
O stea ține-amintirea trează,
Prezentul trece tremurat...
Privirea-i vede...nepăsat.

de Cristi Panaitescu

Peste lacrimi de necaz,

Pe sub flăcări de speranță,

M-am oprit într-o balanță

Între dragoste și haz...

Mâine plec... Se scurge timpul...

Nu mai simți nimic acum...

Am rămas doar eu și vântul,

Amintiri ce-acum sunt scrum...

Și stau... Și-aștept în gară

Un ultim tren spre nicăieri.

De-ar îngheța totul în „ieri”...

Of, iubire dulce-amară...

Bagajele mă trag în jos...

Sunt încărcate cu durere.

Mă simt așa neputincios,

Uitat, lăsat să spere...

Că voi privi, cu ultim trac

Peste umăr, înapoi...

O siluetă-n depărtare

Ce-aleargă într-o doară... tare...

Să prindă trenul făr' de care

S-ar sfărâma iubirea-n noi...

Dar nu... Nu văd nimic în zare...

Doar simple stoluri de tăcere.

Mă-ntorc și fac doi pași cu iritare,

Mă urc într-o banală deviere...